ING Tech și-a schimbat numele în ING Hubs și a extins serviciile oferite grupului bancar olandez. În acest an compania caută să crească numărul de angajați din România cu încă 250 față de finele anului trecut, în special ingineri, și să depășească astfel 1.500 de oameni. Firma estimează o cifră de afaceri cu până la 30% mai mare și analizează extinderea activității și în Cluj, unde a deschis un birou.
Hub-ul de dezvoltare software al grupului ING se pregătește să intre pe piața de IT din nord-vestul țării, urmând ca în perioada următoare să deschidă al doilea birou al companiei, în centrul orașului Cluj-Napoca.